Printati aceasta pagina

Masterat Comunicare și Afaceri europene (EN)

Consultaţi pagina de admitere: Masterat în Comunicare și Afaceri Europene.

În contextul provocărilor fără precedent cu care se confruntă Uniunea Europeană în ultimii ani, masteratul în Communication and EU Affairs oferă un program unic în România, cu un obiectiv ce corespunde prefacerilor contemporane: formarea de specialiști în comunicare și afaceri europene. Prin expertiza în domeniul instituțiilor și al politicilor Uniunii Europene, ca și prin competențele de comunicare dobândite, se așteaptă de la absolvenții săi să contribuie, odată integrați pe piața muncii, la  elaborarea unor politici şi programe publice europene, ca și la consolidarea unei conștiințe europene comune.

Masteratul se adresează unui public larg, interesat în general de problematica europeană și/sau de comunicare în context european. Fie că este vorba de absolvenți de științe politice, de studii europene ori de comunicare, dornici să se specializeze în domeniul îmbrățișat în cadrul licenței, ori de absolvenți ai unor filiere tehnice (Politehnică) sau aplicate (ASE) care vor să se inițieze într-o arie nouă/conexă, masteratul în Comunicare și Afaceri Europene oferă posibilități de formare într-un domeniu dintre cele mai dinamice și mai actuale.

Cursurile se desfășoară într-o manieră interactivă, de tipul learning by doing, permițându-le studenților să își formeze competențele necesare pentru a profesa în contexte multiculturale. Parteneriatele cu Institutul European din România și Reprezentanța Comisiei Europene din România, ca și contactul nemijlocit cu practicieni și consultanți care activează în domeniul afacerilor europene asigură tranziția cu succes către piața muncii.

Posibilitățile de angajare pe piața muncii dupa absolvirea masteratului: datorită specificului interdisciplinar, masteratul de Comunicare și Afaceri Europene oferă o gamă largă de posibilități de angajare în domeniul euroantreprenoriatului. Absolvenţii îşi pot oferi şi consolida expertiza în zona:

  • administraţiei publice (instituţii europene, guvern, ministere, agenţii guvernamentale etc.)
  • organizaţiilor private (agenţii de comunicare şi relaţii publice, ONG-uri, mass-media, companii specializate în activitatea de lobby etc.)
  • mediului de business cu o pronunțată componentă interculturală (companii multinaționale, proiecte etc.)

Profilul masteratului

Masteratul în Comunicare și Afaceri Europene are un profil dublu, în sensul că poate oferi posibilități de formare/specializare atât într-o direcție vocațional/profesională, cât și în domeniul cercetării. Studenții interesați să devină practicieni se pot orienta către preocupări din zona largă a afacerilor europene, care cuprinde arii precum administrație publică, diplomație, științe politice sau comunicare publică pentru programe și proiecte europene. Această dimensiune a masteratului este susținută și de experiența profesorilor săi, activi în diferite zone ale afacerilor europene. În același timp, datorită colaborării strânse cu laboratoare și centre de cercetare din domeniul studiilor europene, ca și experienței de cercetare a corpului profesoral, masteratul oferă posibilități de formare și de dezvoltare pentru studenții atrași de această latură a vieții academice.

Disciplinele care se studiază:

Globalization and Digitalization (conf. univ. dr. Mălina Iona Ciocea), Communication Theory (conf. univ. dr. Denisa-Adriana Oprea), Design and Implementation of EU-funded Projects (c.d.a. dr. Irina Lonean), Leadership & Project Team Management (conf. univ. dr. Loredana Vladu), EU Policies and Policy-Making (c.d.a. conf. univ. dr. ing. Gheorghe Savu), Public Communication in the EU (conf. univ. dr. Elena Negrea-Busuioc), Introduction to EU Economic Governance  (c.d.a. prof. univ. dr. Gabriela Dragan), European Media and the Public Sphere (c.d.a. dr. Dan Luca, Senior Director EURACTIV Bruxelles), Media Ethics and Digital Literacy (conf. univ. dr. Oana Ştefăniţă, conf. univ. dr. Georgiana Udrea), Tackling disinformation and building resilience (c.d.a. Remus Ștefureac, CEO and founder of INSCOP Research), European Identity. Theoretical Approaches and Empirical Insights (conf. univ. dr. Georgiana Udrea), Public Opinion in the EU (conf. univ. dr. Elena Negrea-Busuioc), European Lobbying and PR Practice (lector univ. dr. Andreea Răceanu), Research Methods and Techniques (conf. univ. dr. Loredana Ivan, prof. univ. dr. Nicoleta Corbu).

Planuri de învăţământ, studii universitare de masterat, zi și IFR 2023-2025 - click aici.

Planuri de învăţământ, studii universitare de masterat, zi și IFR 2024-2026 - click aici.

Absolvenți

Florentina Costache, Vladimir Guleac, Oana Tache

Pe pagina Facebook a masteratului, puteți urmări ultimele știri legate de cursuri și studenți, dar și noutăți din Uniunea Europeană.

Mai multe informații despre masterat se pot obține de la coordonator, conferențiar univ. dr. Denisa Oprea, denisa.oprea@comunicare.ro