Printati aceasta pagina

Galeria alumnilor

Absolvenţii facultăţii noastre sunt cei mai importanți purtători ai spiritului comunității academice care definește Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Prin intermediul lor,  dinamismul, profesionalismul, pasiunea pentru comunicare dar și perseverența și dăruirea specifice muncii de cercetare sunt duse acolo unde fiecare dintre ei au ales să-și construiască o carieră.

Ajută-ne să completăm galeria alumnilor, accesând acest formular sau scriindu-ne la alumni@comunicare.ro. 

 

 

Anca Oreviceanu (promoția 1998-2002)

Am 16 ani de comunicare în instituții publice (AVAS) și cele mai mari 2 companii din România (OMV Petrom și Dacia&Grupul Renault România). În acești ani, am descoperit multe domenii și meserii ale comunicării, am învățat foarte multe despre comunicare și la fel de multe din munca celor cu care am lucrat. Nu poți face comunicare fără să înțelegi ce face compania și ce vrea clientul.
Pe lângă multe altele, Facultatea de Comunicare ne-a dat ceva ce lipsește aproape cu desăvârșire învățământului românesc: a încercat să ne formeze abilitatea de a vorbi în public. În prima promoție am fost puțini și asta a permis profesorilor să ne „încerce” cu diferite ocazii, de la prezentări la seminarii până la examene orale. De fiecare dată când sunt în fața unui public le mulțumesc în gând pentru „chinurile” de atunci.

Raluca Mihălăchioiu (promoția 2003-2007)

Cu o experienta in relatii publice de peste 10 ani, Raluca Mihalachioiu este un foarte respectat consultant in comunicare. Este absolvent al Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative Bucuresti (Facultatile de Comunicare si Relatii Publice si Stiinte Politice) si al MBA-ului pentru leaderi din industriile creative organizat de Scoala IAA in 2013. Ea este castigatoarea distinctiei Best Newcomer PR Agency in cadrul Romanian PR Award si a premiilor: • Gold Award in cadrul Romanian PR Award 2008 pentru comunicare in domeniul centrelor comerciale, • Gold Award in cadrul Romanian PR Award 2015 pentru comunicare in domeniul sanatatii - Disease awareness campaign – Parkinson’s –2015, • Silver Award in cadrul Romanian PR Award 2015 pentru comunicare in domeniul sanatatii Disease awareness campaign – Spondylitis –2015, • Silver Award in cadrul Romanian PR Award 2014 pentru comunicare de criza, • Gold Award for Students in cadrul Romanian PR Award 2005. • 2 medalii de aur si argint la Olimpiadele Comunicarii 2004 si 2005.

 

Florin Poenaru (promoția 2002-2006)

Facultatea de Comunicare și Relații Publice (FCRP) e un loc unic. Cred că doar acolo înveți în același timp și teoria comunicării și artă fotografică, și publicitate și geopolitică, și arta discursului în public și informatică, și managementul afacerilor și istoria culturii române moderne, și retorică și protocol instituțional, și imagologie istorică și PR. Curricula prezintă o diversitate care este chiar a lumii în care trăim. Departe de a te rupe de ea, FCRP te pregătește pentru lumea reală chiar din primul an. FCRP a însemnat astfel o experiență pragmatică a contemporaneității și mi-a oferit instrumentele pentru o gândire flexibilă, adaptată societății în care trăim. 

 

Valentina Onofriesei  (promoția 2011-2014)

Am terminat FCRP in 2014. 4 ani de zile m-au reprezentat formulele de matematica, fizica, chimie si informatica, dar simteam ca asta imi strica oarecum echilibrul. Voiam sa fac altceva. Si uite asa, prin clasa a 10-a am descoperit Facultatea de Comunicare si Relatii Publice de la SNSPA si a fost prima mea optiune. Stiu ca nu am dat gres si nu regret nicio clipa alegerea facuta. Au fost 3 ani frumosi, cu multe lucruri invatate, cu multi oameni noi care mi-au iesit in cale si de la care am avut ce invata si multe usi deschise catre o cariera in domeniul comunicarii. Un plus pentru FCRP il reprezinta profesorii foarte bine pregatiti care iti vorbesc din propria experienta, mereu deschisi si intelegatori. Au fost profesori pe care i-am indragit din prima clipa si cateva materii care imi folosesc si acum. Dupa cei 3 ani am dat licenta in comunicare nonverbala, iar momentan fac un master in jurnalism si comunicare politica si sunt PR Executive la PRoud PR.

Eugen Octav Popa (promoția 2007-2010)

Dacă în 2007, când am fost admis la FCRP, îmi spunea cineva că o să ajung cercetător în teoria argumentării l-aș fi trimis la plimbare. Ca orice viciu, însă, teoria argumentării te prinde fără să-ți dai seama și nu te mai lasă. De unde vine kick-ul– greu de spus. Poate pentru că ești forțat să problematizezi ceea ce lumea în jurul tău ia de-a gata și folosește de-a valma, anume discursul argumentativ. Poate dintr-un fel de iscusință argumentativă pe care - vrei, nu vrei - o obții după un anumit timp. În sfârșit, după prima doză te gândești doar la un singur lucru: cum să faci rost de mai mult. Și începi cu stash-ul secret al profesorului de teoria argumentării, apoi te trezești că-ți pierzi amiezile prin cele mai suspecte biblioteci, că te întâlnești cu tot felul de oameni la fel de dependenți ca și tine etc. Peste un timp, cineva îți observă dependența și vrea să devii chiar tu traficant. Așa am ajuns, malgré moi, la departamentul de teoria argumentării al Universității din Amsterdam, unde din septembrie 2016 îmi pot atașa plin de pompă „dr.” înaintea numelui – prescurtarea de la dealer, mă gândesc.

 

Ionuț Schmidt (promoția 2011-2014) 

 Facultatea de Comunicare și Relații Publice mi-a permis să iau contact cu industria advertising-ului încă din primul an de facultate. Orarul aerisit, profesorii cu picioarele pe pământ și cursurile esențiale și de actualitate au fost factorii care m-au ajutat să îmi găsesc un loc de muncă încă din timpul facultății. Fiecare are felul lui de a învăța, de a se dezvolta, de a asimila informația și de a jongla cu oportunitățile pe care viața i le oferă, iar din punctul meu de vedere această facultate oferă o experiență pe care puține facultăți o înțeleg. Am absolvit în anul 2014, secția publicitate, iar în prezent sunt Jr. Art Director la Atelier Șapte. Consider că în acestă industrie înveți până o să ieși la pensie, dar cel mai important lucru este baza de cunoștințe pe care o formezi încă din primii ani de facultate.

 

 Ioana Alistar (promoția 2008-2011)

Absolvirea Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA și a masteratului de Brand Management și Comunicare Corporatistă m-au ajutat, în primul rând, la construirea unui profil universitar temeinic și de încredere, pe parcursul studiilor beneficiind și de o bursă Erasmus în Germania. Cunoștințele dobândite, interacțiunea cu profesioniștii din mediul universitar, atât din țară, cât și din străinătate au format un fundament solid pentru startul carierei mele în domeniul advertising-ului și al marketing-ului. Mai mult decât atât, pe durata studiilor, profesorii ne-au încurajat spiritul antreprenorial, lucru care m-a determinat să pun bazele unei afaceri online în cadrul căreia am putut aplica tot ceea ce ține de strategie de branding, relații publice și marketing”.

 

 

Valentina Onofriesei (promoţia 2011-2014)

Am terminat FCRP in 2014. 4 ani de zile m-au reprezentat formulele de matematica, fizica, chimie si informatica, dar simteam ca asta imi strica oarecum echilibrul. Voiam sa fac altceva. Si uite asa, prin clasa a 10-a am descoperit Facultatea de Comunicare si Relatii Publice de la SNSPA si a fost prima mea optiune. Stiu ca nu am dat gres si nu regret nicio clipa alegerea facuta. Au fost 3 ani frumosi, cu multe lucruri invatate, cu multi oameni noi care mi-au iesit in cale si de la care am avut ce invata si multe usi deschise catre o cariera in domeniul comunicarii. Un plus pentru FCRP il reprezinta profesorii foarte bine pregatiti care iti vorbesc din propria experienta, mereu deschisi si intelegatori. Au fost profesori pe care i-am indragit din prima clipa si cateva materii care imi folosesc si acum. Dupa cei 3 ani am dat licenta in comunicare nonverbala, iar momentan fac un master in jurnalism si comunicare politica si sunt PR Executive la PRoud PR.

Sabina Anehei (promoţia 2009-2012)

Am absolvit Facultatea de Comunicare și Relatii Publice, în anul 2012, iar actualmente sunt masterandă în ultimul an tot în cadrul S.N.S.P.A, specializarea Comunicare Politică şi Marketing Electoral, așa încât am rămas fidelă instituției care m-a format ca om de comunicare. Povestea mea, din punctul de vedere al dezvoltării profesionale, a început încă din primul an de facultate, când am început cu un internship la Camera Deputaţilor, urmat de alte câteva colaborări cu entităţi dedicate PR-ului/ televiziunii, făcute din dorința de a explora toate ariile cuprinse în spectrul larg al comunicării.   În anul 3 de facultate am semnat pentru primul meu job (în toate sensurile termenului), iar șansa a făcut să pot să lucrez pentru un brand pe care îl consideram un brand aspiraţional şi cu care interacționasem doar prin prisma cărţilor în care îl regăseam ca exemplu – Mercedes-Benz.  Actualmente coordonez activitatea de marketing și comunicare pentru divizia de autoturisme a Mercedes-Benz România iar pentru mine statutul de absolvent al FCRP a fost eticheta care i-a garantat angajatorului meu că sunt un om de comunicare pe care se poate baza, că sunt un om care ştie, nu doar la nivel teoretic, ce înseamnă o campanie/ un eveniment, că am dobândit conduita profesională cea mai potrivită pentru a-l reprezenta şi că am toate resursele necesare pentru a face faţă unor situații profesionale neconvenționale.

Denissa Scutaru  (promoţia 2002-2006)

Eram în clasa a unsprezecea când mi-a căzut privirea pe un articol dintr-o revista glossy în care se vorbea despre specialistul în comunicare sau PR-istul. Curioasa din fire, am început să mă informez din ce în ce mai mult şi, cu fiecare lucru nou aflat despre ce înseamnă să fii specialist în comunicare, m-am apropiam de scopul meu: acela de a găsi o profesie care să îmi folosească şi să-mi dezvolte aptitudinile si care să nu mă plictisească niciodată. Am ales Facultatea de Comunicare şi Relații Publice din cadrul SNSPA şi a fost dragoste la prima vedere. De la cursuri, profesori, colegi, am simțit că toate se potrivesc ca o mănușă. De mai bine de 6 ani lucrez în domeniu, în publicitate, un mediu plin de creativitate. Sunt Senior PR în agenția Wunderman şi pot spune că o zi nu se aseamănă cu cealaltă, iar lucrul cu clienții locali şi internaționali este întotdeauna un prilej de a-mi îmbogăţi experiența.