Printati aceasta pagina

Claudiu Lucaci

 



Cadru didactic asociat doctor

claudiu_lucaci@yahoo.com

Descărcați CV [.pdf]

 

______________________________________________________________________________________________________ 

Claudiu Lucaci este licențiat in inginerie mecanică al Universității de Construcții București (1993) și deține din anul 2010 titlul de doctor în sociologia comunicării la Universitatea din București. În cei 30 de ani de carieră profesională, și-a dezvoltat abilități multidisciplinare din mai multe domenii aflate la intersecția știintelor și a profesiilor pe care le-a aprofundat. Ca jurnalist, are o activitate de lungă durată începută în anul 1990. A parcurs toate gradele profesionale și a lucrat in redacții de știri din presa tipărită, agenție de știri, radio și televiziune.

Din 1994 este constant implicat în susținerea operațiunilor media din Direcția Știri a Televiziunii Publice. A acumulat o experiență vastă în serviciul public de televiziune care a culminat cu managementul la cel mai înalt nivel. A definit și dezvoltat un model new media orientat spre maximizarea profitului și a eficienței și a implementat proiectul primei stații TV în străinătate, la Chișinău.

Pe parcursul ultimelor două decenii, Claudiu a fost implicat și în alte proiecte profesionale de importanță strategică. A condus Departamentul de comunicare al Guvernului României (2001-2003), a reprezentat statul român ca șef al oficiului consular de la Los Angeles, din SUA, unde a supravegheat operațiunile consulare și de comerț exterior pentru 11 state americane (2003-2005) si a asigurat în mai multe perioade consultanță strategică pentru: Ministerul Economiei (2006, membru al CA Electrica Transilvania Sud); Ministerul Tineretului și Sportului (2009, director de comunicare și director de relații internaționale); Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (2010, consilier - președinte); Ministerul Transporturilor (2019, consilier - director general CNAIR). Aceste activități conturează un profil profesional de expertiză avansată în domenii precum: administrație publică, management organizațional, relații publice și negociere strategică, comunicare strategică și analiză predictivă.

În ultimul deceniu, s-a implicat activ în formarea experților și a specialiștilor în relații publice și comunicare publică, în calitate de cadru didactic asociat al Facultății de Comunicare și Relații Publice din SNSPA. Este absolvent al Colegiului Național de Apărare (2002), al programului de securitate națională și internațională de la JFK School of Government, Harvard University (2003) și deține certificări interne și internaționale în diferite tipuri de management: politic, media sau public. 

Principalele sale realizări profesionale sunt legate de: definirea cadrului legislativ al accesului la informații publice (2001), implementarea unui proiect-pilot de misiune diplomatică în spațiul virtual (2004), definirea și dezvoltarea conceptului de business oriented în televiziunea publică (2013), operaționalizarea stației TVR Moldova la Chișinău (2105), adaptarea cadrului legislativ de organizare și funcționare a serviciilor media publice (2016), construirea de structuri de comunicare strategică în instituții și companii publice.

______________________________________________________________________________________________________ 

Cursuri

  • Strategii de relații publice în mediul global